identitatea spirituala

O abordare sociologică a religiei întâmpină dificultăţi deosebit în definirea şi circumscrierea fenomenului religios deoarece religia, spre deosebire  de alte instituţii sociale, trimite la o realitate meta-empirică. Aproape ori de câte ori deschidem un manual de sociologia religiei, putem constata că autorii, mai înainte de a stabili ce este religia, preferă să înceapă prin a stabili ceea ce religia nu este, după care explică de ce fenomenul religios este şi social, întrucât „religia este o instituţie socială care presupune existenţa unor persoane aflate împreună pentru a desfăşura ritualuri religioase al căror sens se află în credinţele pe care le presupunem” (Gheorghiu, 2001). Fenomenul religios poate fi aborda sociologic doar în măsura în care are implicaţii expirice observabile şi măsurabile asupra atitudinilor şi comportamentelor persoanelor în societate, asupra creării de structuri sociale şi culturale stabile.

            Giuseppe Scarvaglieri identifică patru dimensiuni ale religiei care transced oric sontext socio-cultural:

a)      Dimensiunea doctrinală, implicând credinţele privind sacrul (adevăruri privitoare la divinitate, lume, fiinţa umană, şi comportamentele etice derivate);

b)      Dimensiunea rituală, referindu-se la practicile religioase publice şi private;

c)      Dimensiunea organizativă, referitor la manifestările comportamentale de apartenenţă şi implicare a persoanei în comunitatea ecleziastică;

d)     Dimensiunea morală, implicând comportamentul considerat moral ca influenţă a religiei asupra atitudinilor.

            Relevantă din punct de vedere faţă de cea de-a treia dimensiune identificată de Scarvalieri, cea organizativă, spaţiu în care influenţa la nivel societal a religiei, observată de Joachim Wach, este una dublă: integrare pozitivă sau coezivă şi influenţă negativă, distrugătoareşi dezitegrantă. Concepte, rituri şi forme, reflectând o experienţă foarte precisă, integrează grupul religios şi îl separă totodată de lumea exterioară, de ceilalţi, diferiţi prin sânge şi prin credinţă.

            Gradul în care se manifestă influenţa dezitegrantă a religiei variază în funcţie de contextul socio-cultural şi de tipurile de expresie religioasă. Expresia acesteia la nivel societal poate cunoaşte forme dintre cele mai diverse şi, în situaţii extreme, dintre cele mai distrugătoare.

            La o privire retroactivă asupra mersului omenirii în veacul ce a trecut, acesta ne apare ca o zbatere continuă în căutarea şi împlinirea câtorva deziderate, pe care le-a impus timpul istoric dintr-o perspectivă sau alta: economic, social, politică, filozofică, religioasă.

            Nu se pot nega progresele dobândite în secolul recent încheiat. Ele sunt evidente în planul diverselor arii ale medicinii, programelor sociale, comunicării, călătoriilor, etc.; dar oare în ceea ce-l priveşte pe om, ca fiinţă gânditoare adică despre progresul său moral – spiritual, se poate spune acelaşi lucru? Problemele şi neliniştile omului sunt tot mai mari, iar siguranţa de sine, de care ar trebui să se bucure este fără support ontologic sigur. Omul secolului XX nu se deosebeşte esenţialmente de omul altor secole, după cum observă teologul englez Lesslie Newbigin, “ştiinţa a dobândit victorii dincolo de aşteptările secolului al XVIII-lea, dar lumea care a apărut nu pare să fie mai raţională decât era cunoscută de veacurile precedente”. Lumea de azi pare a fi răvăşită şi caută răspunsuri la nenumărate întrebări, la fel ca şi cea din timpurile trecute.

            Debutul secolului XXI confirm încă o dată acest lucru, precum întâmplarea cu character apocalyptic de la New York, care a provocat explozia unor ample dezbateri, încercându-se să se răspundă, printre altele, la întrebarea: “Cum a fost posibil aceasta în America?” Motivele care au născut astfel de întrebări sunt multe, dar acest lucru este important, deoarece fenomenele sunt deduse relative uşor şi simplest din cunoaşterea şcenei politice actuale.

            Dincolo de orice concluzie aleatorie, un fapt este cert: lumea se confirmă a fi, în esenţa ei, aceeaşi. Conferinţele politice ale sfârşitului de mileniu au primit astfel un răspuns, clarificându-şi în bunămăsură dilemma. Incertitudinea însă şi-a făcut loc curând şi un bloc de indiferenţă s-a clătinat. Omul a tresărit şi s-a trezit din naiva-I certitudine, plin de spaimă, dar şi neputincios şi dezorientat, fiind doar începutul. Tot ceea ce I se părea imposibil acestei lumi civilizate, bine organizate, unei cetăţi apparent de neînvins şi intangibile de pericolele se prăbuşea. Convingerile ferme ale societăţii celei mult protectoare de sine şi atotştiutoare dispăreau. Pământul rămânea acelaşi brutal, pulverizându-se într-un haos mortifiant, chiar dacă omul se înălţase, în imaginaţia-I orgolioasă până la cer, în dorinţa de a-l atinge, poate, ca altădată în timpul biblic. Timpul părea a-şi fi oprit mersul normal.

            Opiniile circulau nebuneşte şi schimburile de idei s-au succedat atunci cu repeziciune. Putea cineva să-şi assume responsabilitatea unui asemenea act, să-şi revendice şi să se identifice cu asemenea fapte cumplite?

            Lumea întreagă devine un martor stupefiant! Dumnezeu, ultimul liman, este invocate. Se vehiculează ipoteze, precum că ar fi un conflict intern al civilizaţiei actuale sau chiar un conflict între două mentalităţi diferite, având la bază religii care nu se pot concilia. Dar nu puţine au fost şi alte conflicte ale ultimilor ani, despre care s-a spus că ar fi alimentate de concepţii religioase diferite: avem în vedere fie şi numai conflicte neîncheiate din Irlanda, ori cele din Balcani.

            Între civilizaţie şi religie există complementaritate, şi chiar similitudini, au puncte de interferenţă şi cu toate asperităţile, ele se susţin reciproc. Pentru că civilizaţia este, la urma urmei, rodul şi consecinţa istorică a unei sau mai multor religii. Apare şi o altă întrebare: Ce poate fi o civilizaţie fără religie? Ce ar însemna fibra spiritual pentru omul unei asemenea civilizaţii? Unii, identifică civilizaţia cu religia, în înţelesul strict al cuvântului. Istoria culturii şi civilizaţiei consemnează şi identifică o civilizaţie islamică şi o civilizaţie creştină, coexistente de veacuri de-a rândul. În acest sens, Europa de care vorbim astăzi, în actual configuraţie spiritual, gradul de civilizaţie pe care l-a atins este incontestabil rodul creştinismului. De astfel, însuşi modul global de organizare al Europei de astăzi, ne-ar plăcea să credem că se sprijină tot pe principiile creştine dumnezeieşti înainte de orice alte principia şi doctrime ale gândirii omeneşti, oricât de înalte ni s-ar părea că sunt, deoarece credem că “dogma creştină a fost cea mai puternică pârghie a istoriei Europei în ultimele două milenii. Această pârghie singură a dat conştiinţa unităţii şi specificului continentului nostrum. Dogma creştină e cea mai mare bogăţie a Europei şi a lumii. Cei ce o nesocotesc nu rămân nepedepsiţi. Cei ce se dau prizonieri vânturilor ideologice ale lumii acesteia vor termina în umilinţă şi în praf. Ei nu au ştiut niciodată ce au voit şi nu au voit niciodată ce au ştiut, pentru că nu au ştiut niciodată nimic sigur, puternic, masiv. Lucrarea unei vieţi se măsoară după suflu de credinţă ce-I stă la bază. Dogma creştină e cea mai tare certitudine cu care Providenţa a binecuvântat pe om. Adică e cea mai puternică garanţie a operei Sale pe pământ”.¹

            Religia creştină este civilizatoare prin toate virtuţile ei, făcând abstracţie de formele degenerate ale sentimentului religios, palide rămăşiţe ale religiei primordial. Prin religie, omul se civilizează. Cuvântul civilizaţie poate avea câteva sensuri, dar “cel dintâi e unul social – moral şi vrea să arate un anume raport al individului faţă de societate, ceva care îl distinge de primitivitate, de grosolănie. Civilizaţia ar fi, deci, regulă multiplă a vieţii în societate, opusă stării de barbarie. În acest sens, este sinonimă cu politeţea”². Din această perspectivă, dacă s-ar vorbi de un conflict al civilizaţiilor sau al religiilor, în nici un caz nu mai putem folosi aceste noţiuni, ci mai potrivit ar fi: pentru civilizaţie – barbarie, iar pentru religie – teroare.

¹Preot professor Ioan G. Coman, Probleme de filosofie şi literatură patristică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p.251

²Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Editura Moldova, Iaşi, 1994, p.22

            Şi ne putem întreba: Dumnezeu cărei religii îngăduie asemenea acte barbare? Religia exprimă ceea ce este mai frumos şi mai înalt, ca expresie a legăturii libere şi conştiente cu Dumnezeu. Definiţia pe care o dăm Divinităţii este deasupra oricărei alte definiţii posibile, pentru că ea exprimă Totul, în termenii Binelui. Ea este Binele Absolut, revărsat peste oameni, care se aşteaptă, se simte, se trăieşte şi se defineşte, theoretic, mai mult sau mai puţin précis Cel ce îl numeşte pe Dumnezeu, îşi asumă chemarea Acestuia, încercând să-L imite, lansându-se într-o cursă nesfârşită după asemănarea cu El, care este, după cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, “din început în început, fără sfârşit” sau cum spune Sfântul Macarie cel Mare când vorbeşte despre urcuşul duhovnicesc: “Porţile se deschid iar omul intră înlăuntrul a nenumărate lăcaşuri şi pe măsură ce intră, alte porţi i se deschid în faţă (…) iar el sporeşte; şi pe măsură ce sporeşte, mereu alte minuni I se arată”³.

            Acest progress se evidenţiază în viaţa pământească prin fapte bune, şi nu altfel, Dumnezeu fiind Imposibilul care ne priveşte, imposibilul care cere omului ceea ce este posibil de împlinit, posibilul moral, “adică să-şi iubească vrăjmaşii şi să se lepede de sine”³. Credinţa exprimă în acelaşi timp puterea sufletească şi modul prin care sunt acceptate, într-o formă tainică, adevăruri superioare minţii: “încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute”. (Evrei 11, 1).

            Este lipsit de temei a susţine că religia islamică îndeamnă la acte sângeroase, crude, antiumane. Nici o mare religie nu face aceasta, adică nu propagă crima, iar religia islamică nu face excepţie.

            În jurul fenomenului America, termenul religie a fost doar des auzit; cu precădere s-a vorbit mult despre islam, motivele subînţelegându-se, pentru că cei care îşi revendicau actele violente îşi justificau atitudinea prin spusele lui Allah.

identitatea religioasa

După căderea omului în păcat, condiţia de vieţuire a omului devine condiţia “hainelor de piele” date lui simultan ca pedeapsă, mijloc de supravieţuire şi substrat al reîntoarcerii la starea paradisiacă. Această stare presupune condiţia carnalităţii, condiţia de relaţionare dintre sarx şi logos, relaţie pe care trebuie să o developăm aici din perspectiva misticii.

            Omul, în condiţia paradisiacă, era el însuşi constituit ca îmbinare dintre elementul stihinic materialicesc şi elementul spiritual care în fapt personaliza şi configura dimensiunea umanului în reflectarea divinului. Astfel fiind conceput încă de la zidire în vederea îndumnezeirii, omul avea în sine însuşi toate potenţialităţile ce i-ar fi fost necesare pentru a atinge nivelul asemănării căruia îi fusese destinat prin creaţie. Creatorul a dat vrednicie deosebită făpturii noastre, prin aceea că, făcând-o după chipul Său, i-a oferit posibilitatea de a se face asemenea cu Sine, dăruindu-i şi alte daruri, însă despre cugetare şi cunoaştere nu putem spune propriu-zis că ni le-a dat de-a gata, ci ne-a făcut părtaşi la însuşi podoaba firii Sale atunci când a pus la noi chipul Său. Puterea de cugetare, care e ceva spiritual şi netrupesc, n-ar avea posibilitatea de a comunica sau de a împărtăşi cuiva ceva dacă nu s-ar găsi vreun mijloc deosebit prin care să se facă cunoscută creaţia sa vie. De aceea ea a avut nevoie de o alcătuire organică prin care întocmai ca prin ciupirea cu un plectru să se atingă părţile sensibile ale vocii şi astfel să se exteriorizeze unul sau altul din tonurile melodiei pe care le dorim. Caracteristicile omului primordial, din această perspectivă, deci ca potenţialităţi necesare îndumnezeirii, existau la acest nivel în latenţă, depindea numai de vrerea liberă a omului actualizarea acestora sau nu. Revenind aici la tema fundamentală a voii libere, în gândirea Sfântului Grigorie, voia liberă a omului este cugetată drept una dintre principalele trăsături dumnezeieşti care, prin suflarea de viaţă ce l-a constituit pe om, au fost impregnate celui luat din ţărână. Dar această voie liberă, dacă fusese dată omului pentru a realiza deplina conformare cu binele, omul a folosit-o ca pe voia liberă cea egipteană, după cum plastic se exprimă Sfântul Părinte.

            Ce presupunea atunci căderea produsă de activarea libertăţii umane? În primul rând, şi ne referim aici la contextul ontologiei umanului, căderea este ieşirea din condiţia paradisiacă, prin aceasta înţelegând nu atât părăsirea raiului ca mişcare dintr-un topos într-alt topos, ci la părăsirea condiţiei de fericire care fusese specifică perioadei paradisiace. Fericirea, în această condiţie, era determinată tocmai de relaţionarea cu Dumnezeu – Creatorul, căci ni se arată în cartea Genezei faptul întâlnirii faţă către faţă dintre om şi Dumnezeu care se plimba prin rai în răcoarea serii. Or, nostalgia acestei întâlniri va marca întreaga zbuciumată evoluţie a omenităţii care va tinde de aici încolo spre recăpătarea vederii către Cel al cărui chip, omul îl poartă. Omul purta în starea paradisiacă să stea faţă către faţă cu Dumnezeul Creator. Prin acest faţă către faţă, ni se dezvăluie în fapt nivelul ontologic cel mai înalt atins de condiţia umană, era nivelul la care omul cu adevărat se constituia în subiect de reflectare al divinului. Pe planul interior al umanului, această stare în proximitatea divinului determina o armonie interioară a tuturor facultăţilor sale ca reflectare a armoniei întregii creaţii ce era bună foarte. Pentru că tot ce s-a făcut cu socoteală şi tot ce pleacă de la Dumnezeu, nimic nu-i fără chibzuinţă, fără rânduială, ori la întâmplare. De aceea trebuie să credem că la temelia tuturor lucrurilor existente stă câte un temei raţional şi creator chiar dacă acesta întrece cu mult puterea noastră de înţelegere. Deci, starea dintâi era aceea conformă ordinii raţionale a întregului creat care după raţiune fusese structurat. Prin această ordine raţională ce determina omul, fără însă a-l constrânge, trebuie să înţelegem că facultăţile sale erau situate în acord intim, omul creat fiind el însuşi constituit tot din materie şi viaţă, aşa cum aflăm din Geneza.

            Aşa cum întreaga constituire a cosmosului din stihii era determinată de armonia după raţiune, sau după măsură, a tuturor contrariilor şi a tuturor părţilor în acest întreg, la fel şi constituţia primordială a omului, a celui care nu fusese înveşmântat încă în hainele de piele, era o constituţie armonioasă. Căderea a determinat tocmai distrugerea acestei armonii, ieşirea omului din starea sa de echilibru între facultăţi, inversarea ordinii date. De aici şi sensul mortalităţii ca dezordine. Dezordinea determină separarea compusului în părţi, separare pe care o generează dizarmonia. Compusul uman rezistă doar atâta timp cât părţile sale se situează în aceste raporturi armonice ce stau la rândul lor în armonie cu întregul. Mai mult, dizarmonia umană determină, prin reflectare, dizarmonia întregului deoarece, omul stătea ca finalitate pentru cosmos, or, căderea sa pune însuşi cosmosul în condiţia lipsei de finalitate, deci induce haosul ieşirii din teleologic.

            Conceptul de armonie va sta ca determinant în toată spiritualitateaSfântului Grigorie de Nyssa. Pe de o parte, armonia cosmică, pe de alta, armonia umanului, ambele reflectându-se. Dar, dincolo de acest palier al reflectării, desăvârşirea va presupune atingerea reflectării celeilalte armonii, a armoniei sursă. Inclusiv armonia posedă un arhetip, iar acesta este Hristos, Persoana în care fiinţa divină se armonizează cu fiinţa umană. Dacă avem în noi pe Hristos care este pace atunci să ucidem şi noi vrăjmăşia din sufletele noastre, pentru că numai astfel vom putea realiza în viaţa noastră ceea ce credem că este Hristos. Căci, după cum Hristos, distrugând zidul despărţitor al opririi, a clădit întru sine, într-un singur om, amândouă părţile care se găseau de o parte şi de alta a zidului despărţitor, făcând cu aceasta pace, tot aşa şi noi să aducem la împăcare nu numai pe aceia care, ăn afară denoi fiind, luptă împotriva noastră, dar şi tot ceea ce se găseşte în revoltă înlăuntrul nostru, aşa ca trupul să nu mai poftească nimic împotriva duhului şi nici duhul împotriva trupului, ci gândul cel trupesc supunându-se legii celei dumnezeieşti să avem pace întru noi, fiind refăcuţi într-un om nou şi paşnic şi amândoi, atât omul cel trupesc cât şi cel duhovnicesc, devenind unul singur.

            În imitarea naturii hristice vizate ca armonie, părţile ce trebuie armonizate în om sunt raţiunea şi simţualitatea, deci raportul ce trebuie restaurat este justul raport dintre logos şi sarx, dar spaţiul acestuia este sufletul, sufletul văzut nu doar ca simplu psihic, ci sufletul ca duh, ca sursă de viaţă a întregului care este omul. Ştim deja că spiritul nu doar că este entelehie a umanului, dar este participant la două realităţi, fiind, pe de o parte, suflarea de viaţă dată de Dumnezeu omului prin actul de creaţie, iar pe de altă parte, cel ce face ca întregul psiho-somatic să funcţioneze, stând deci la întâlnirea dintre cele două naturi: natura simţuală şi natura raţională. Prin această aşezare spiritul nu mai este gândit ca simplu suflu de factură pur imaterială, ci păstrează întrucâtva amprenta acelei cărni pe care o viază într-un raport ce presupune, pe de o parte, că este conţinut, pe de altă parte, că el conţine, urmând părintelui Grigorie de Nyssa: „credinţa noastră despre spirit este următoarea: spiritul este o fiinţă creată, dăruită cu viaţă şi înzestrată cu gândire, care de la sine insuflă trupului organic şi sensibil puterea de viaţă şi dă simţurilor puterea de a cunoaşte cât timp firea trupului admite aceste activităţi prin alcătuirea ei”. Deci, într-o primă determinare, calităţile definitorii pentru spirit (duh) sunt viaţa şi gândirea. Dar, pentru ca spiritul să facă viu organismul psiho-somatic uman este necesar un raport bicondiţionat: pe deo parte spiritul viază psiho-somaticul, deci îl determină, iar în revers, spiritul primeşte şi el determinanţii din partea psiho-somaticului. Mai mult, aşa cum arată Sfântul Grigorie în Dialogul despre suflet şi înviere, spiritul, nemuritor fiind, păstrează şi după separarea sa de trup amintirea stihiilor din care omul integral fusese alcătuit în această viaţă, stihii care, după ce lumea aceasta se va petrece, se vor reîntâlni sub oblăduirea aceluiaşi duh întru înviere. Se naşte astfel o dublă determinare între cele ce alcătuiesc omul ca atare.

            În perspectiva funcţională, urmare a legăturilor sale cu compusul psihosomatic, spiritul primeşte alte două funcţionalităţi. Scriptura arată natura sufletului, aşa cum gândeşte şi cultura din afară, care împarte sufletul în trei părţi: raţiunea, pofta şi mânia. Cele din urmă, adică pofta şi mânia stau dedesubt, sprijinind din amândouă părţile partea înţelegătoare a sufletului. Iar raţiunea, unindu-le pe amândouă, le susţine şi e purtată de ele, întărindu-se în bărbăţie prin mânie, înălţându-se prin poftă spre împărtăşirea de bine. Aşadar atâta timp cât sufletul e asigurat în această aşezare, având neclintirea prinsă în gândirile virtuţii ca în nişte cuie, se bucură de deplina împreună lucrare a tuturor părţilor lui spre facerea binelui, gândul dând întărirea părţilor supuse raţiunii şi primind acelaşi ajutor de la acestea. Dar constitutiv naturii spiritului este chipul lui Dumnezeu pe care acest spirit îl imprimă omului. În afară de chip, spiritul nu mai este spirit ci se transformă în ceva ce el nu este, deci se înstrăinează de propria-i natură, noi vom purcede de la Scriptura cea de Dumnezeu insuflată, care ne opreşte să credem că spiritul ar avea însuşiri străine de firea dumnezeiască. Căci cel ce numeşte spirit un chip al lui Dumnezeu a declarat prin aceasta că tot ce este străin de firea dumnezeiască, aceea nu ţine nici de spirit, deoarece nu s-ar putea păstra în întregime asemănarea dintre chip şi model dacă am întâlni ceva de altă natură între ele. Iar întrucât în fiinţa dumnezeiască nu poate încăpea nici mânie, nici poftă, desigur că nu ne putem închipui nici că ele fac parte din fiinţa spiritului.

            Sesizăm aici cum se naşte o problemă datorită raportului dintre ceea ce spiritul, ca şi chip al lui Dumnezeu sădit prin creaţie în om, ar trebui să fie pentru a corespunde fiinţei sale, şi ceea ce spiritul, din perspectiva funcţională este. Mai mult, după cum însuşi Sfântul Grigorie amintea mai sus, intrarea a ceva străin în spirit determină ieşirea acestuia din condiţia fiinţialităţii sale. În fapt nu avem de a face cu o contradicţie a părintelui nostru, ci cu două moduri de a privi spiritul: fiinţial şi funcţional. Deci, după fiinţa sa, spiritul omului este viaţă şi raţiune constituind în fapt chipul lui Dumnezeu în om. După funcţionalitatea sa în întregul uman, spiritul primeşte determinaţiile venite din parte psiho-somaticului. Nu trebuie să cugetăm sufletul ca separat de spirit. Sufletului îi sunt proprii cele ale psihismului făpturii umane, pe când spiritului îi sunt proprii cele ale duhovniciei fiinţei umane, deci, cele fiinţale, deoarece prin spirit se defineşte omul ca ipostas al fiinţei, iar nu prin psihic. În concluzie, trebuie să păstrăm distincţia dintre suflet şi spirit, pe de o parte, şi dintre fiinţă şi funcţiuni, pe de altă parte. În acest sens exprimându-se şi Sfântul Grigore: „Toate acestea au legătură cu sufletul, dar nu sunt hotărâtoare pentru suflet, ci sunt ca nişte răni cu mâncărime, care apar în cămara gânditoare a sufletului, întrucât rădăcinile lor se află în suflet, ele pot fi socotite ca nişte porţi ale sufletului, dar nu fac parte din însăşi fiinţa lor”.

            Rămâne aşadar că fiinţialitate spiritului uman este cea divină, cea caracterizată de raţiune şi viaţă ca derivând din chipul dumnezeiesc din om, iar funcţionalitatea acestuia, presupunând interacţiunea cu psihicul, poartă în sine cele ale psihicului, dar le poartă sub aspect informaţional, iar nu ca şi constituiente ontologice. Deci, spiritului îi este proprie cunoaşterea raţională a pornirilor psiho-somatice, în speţă a dorinţei şi mâniei, dar acestea nu-i sunt însă constituiente ontologice.

            Făcute fiind aceste distincţii necesare, vom putea purcede la analiza conceptului de armonie aşa cum este el vizat din perspectiva misticii în Sfântul Grigore. Pentru Sfântul Grigore de Nyssa, spiritualizarea fiinţei umane constă în mod principal în două etape:

-          Restaurarea, deci atingerea acelui punct în care omul creat după chipul lui Dumnezeu se reîntoarce la starea de dinainte de cădere;

-          Asemănarea cu Dumnezeu, vizată ca fiind împlinirea fiinţială a ceea ce omenitatea restaurată este.

            Sesizăm astfel, că tot ceea ce ţine de spiritualitate, deci atât ascetica, cât şi mistica, sunt cugetate ca întemeiate ontologic prin actul de creaţie şi prin cel de restaurare a fiinţei umane. În acest context, acţiunea prin care omul se îndreaptă către asemănarea cu Dumnezeu nu este ceva extern firii sale, nu este un demers care ar presupune depăşirea unor bariere ontologice, îndumnezeirea umanului fiind dată în potenţa ontologică a firii constituite ca şi chip al lui Dumnezeu, devine un act prin care mai degrabă se afirmă ceea ce-i este autenticul propriu firii omeneşti, mai repede decât ceea ce i-ar fi străin sieşi. Doar ignoranţa noastră ne face să credem că îndumnezeirea este o transformare ontologică şi aceasta deoarece noi înşine nu avem o reală conştiinţă a ceea ce firea umană este.

            Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi arată că lumea a fost creată într-o ordine, cu un scop hotărât de către Sfânta Treime, care au fost fixate din veşnicie sub directa voinţă a Crestorului, nu ca un imbold, căci imboldul este calea spre imperfecţiune, ci în iubirea treimică.

            Nimic din univers nu se mişcă fără existenţa unor legi bine definite, iar când există legi de guvernare fără de care să nu se mişte cosmosul şi să supravieţuiască în timp, atunci există, mai presus de legi, Creatorul cerului şi al pământului. Dacă în cosmos, în univers, există legi bine precizate, care sunt cuprinse atât în planul creaţiei lumii, cât şi în cel al mersului ordonat al ei din veşniciei, cu o raţionalitate care este un mijloc de a scoateîn evidenţă că acestea aparţin unui Creator, care au şi un scop final, acestea nu pot să existe dacă nu sunt cuprinse în planul divin, care este legea veşnică.

            În ea se găsesc toate legile, întreaga creaţie, întregul univers cu raţionalitatea lui după care a hotărât Creatorul toate. Acest plan este gândit de om dar nu poate fi cunoscut, el socoteşte că aşa este deoarece acesta a fost cunoscut prin descoperirea dumnezeiască, atunci când a apărut creaţia, şi în special prin promiterea unui Răscumpărător.

            Legea veşnică este izvorul şi norma a tot ceea ce există, a ordinii fireşti şi spirituale morale, e gândirea din veci a lui Dumnezeu, care nu se confundă cu planul creaţiei sau providenţa divină. Ea este cea care fixează principiile şi nu actul în sine. Ea este lege şi nu plan din veci care se vede odată cu creaţia în timp şi este în fiinţa divină de care Dumnezeu nu-I dependent de ea, este de la Dumnezeu şi în Dumnezeu. Legea veşnică nu este accesibilă creaturilor fiindcă nu le aparţine lor, ele vin la existenţă după planul divin, în timp, care este cuprins de ea.

            Astfel, legea veşnică este condiţia obiectivă, primordială pentru existenţa ordinii morale. Ea este temelia şi izvorul tuturor legilor, fiind astfel hotărâtoare pentru existenţa întregii ordini morale. Ea este legea prin excelenţă, care asigură astfel ordinea naturală, fizică pentru fiinţele lipsite de raţiune cât şi ordinea morală pentru fiinţele raţionale.

            Am amintit că legea veşnică asigură ordinea naturală, fizică pentru fiinţele iraţionale, dar şi pentru creaturile celelalte, deoarece şi ele au legi bine stabilite care le duc în ordinea pentru care ele au fost create. Se poate spune că toate acestea arată universalitatea legii veşnice, care nu se schimbă niciodată, este din veşnicie. Fiecare specie are legea sa care se manifestă în timp. Timpul joacă un rol foarte important în viaţa întregului univers fiindcă toate sunt sub timp. Toate au un început şi apoi apare şi sfârşitul. Iar acesta are un scop bine definit precizat pentru fiecare în parte: fiinţe iraţionale, alte creaţii şi fiinţe raţionale.

            Deşi sunt diferite, toate merg spre un scop, toate au raţionalitatea din raţiunea supremă. Toate folosesc modul lor specific de a ajunge la scopul lor, datorându-se faptului că în legea veşnică se cuprinde şi inteligenţa materiei, dar vine tot de la Creator, prin energiile divine.

            Raţiunea este treapta a doua a cunoaşterii, a gândirii abstracte, care operează cu noţiuni, judecăţi şi raţionamente, sesizând esenţa obiectivelor şi a proceselor din natură, aflând cauzele şi legile naturii. Prima treaptă a cunoaşterii este senzaţia. Cunoaşterea se face prin ea, reflectând realităţile înconjurătoare, fiind baza cunoaşterii.

            Ea face posibilă gândirea ca reflectare generalizată a realităţii, prin înlănţuirea de judecăţi, formând o logică fundamentală a lor. Raţiunea este centrul vital al minţii omeneşti, fiind specific umană, are facultatea de a înţelege, prinzând adevărurile cele inteligibile, dându-şi seama că toate acestea depăşesc natura ei, venind de la Dumnezeu, Care este dătător de raţiune, de minte şi de înţelepciune şi o cauză a tuturor lucrurilor în chip unitar. Această raţiune este chipul lui Dumnezeu însuşi, este esenţa întregii activităţi umane. Fără raţiune n-ar exista activitatea umană fiind partea cea mai importantă din om. 

Direcţii de relansare a turismului de sănătate din România

Noţiuni generale

            Staţiunile sunt localităţi care prezintă elemente de atracţie turistică sau condiţii climaterice prielnice sănătăţii, ape minerale etc. Acestea conţin un ansamblu de clădiri, instalaţii, laboratoare la efectuarea unor observaţii, la îndeplinirea unei operaţii tehnice sau activităţii unei unităţi de muncă de pe un anumit teritoriu, dar şi un centru pentru cercetări experimentale.

            Bogăţia enormă de factori terapeutici naturali, insfrastructura staţiunilor balneare şi calitatea cadrelor medicale ce prestează servicii medico-balneare, fac din ţara noastră un posibil lider mondial în domeniu. În prezent, adaptându-se noilor concepte din domeniu, staţiunile balneare româneşti oferă servicii atât oamenilor sănătoşi, pentru întreţinerea stării de bunăstare şi prevenirea îmbolnăvirii, cât şi celor suferinzi, pentru ameliorarea, sau lecuirea bolilor.

            Resursele uriaşe de factori naturali de care dispune ţara noastră sunt:

-           varietatea tipurilor climaterice şi geografice, cu efecte generale benefice, tonice şi stimulante;

-           bogăţia şi diversitatea extraordinară de ape minerale, alkaline, clorurate-sodice, carbogazoase, sulfuroase, iodurate, feruginoase, arsenicale;

-           ape termale;

-           mofetele – emanaţiile naturale de dioxid de carbon;

-           nămolurile, cel sapropelic, de la Techirghiol şi cel de turba de la Mangalia;

-           apele sărate din locurile de câmpie.

            Tratamentele cu factori naturali sunt completate cu diverse proceduri, cum ar fi băi cu ape minerale, împachetări cu nămol, metode de fizioterapie, kinetoterapia (forme de mişcare), hidroterapia, electroterapia, masaj, acupunctură, toate completate, după caz, cu diete alimentare, însumând la un loc turism balnear. Afecţiunile tratate în staţiunile balneare româneşti sunt dintre cele mai diverse: reumatism, boli cardiovasculare, respiratorii, neurologice, ginecologice, boli profesionale, dermatologice, starea de stres etc. iar curele de sănătate trebuie trebuie efectuate la recomandarea medicului, purificând organismul, mintea şi sufletul, facilitând elaborarea de stres, relaxarea şi creşterea poftei de viaţă.

            Peste o treime din apele minerale ale Europei se regăsesc la noi în ţară. Fie ele simple, radioactive sau fierbinţi, efectele lor sunt miraculoase fiind cunoscute încă din antichitate. Şi astăzi, aceste „izvoare de sănătate” sunt terapia ideală pentru trup şi suflet.

            Staţiunile balneare sunt categorii funcţionale speciale în cadrul organizării urbane şi rurale din România şi sunt considerate a fi staţiuni balneare cu funcţii de deservire 35 de oraşe şi 103 aşezări rurale. Staţiunile balneare şi de odihnă asigură servicii complexe, putând fi considerate ca prime tentative de a avea un turism organizat şi sunt dotate corespunzător pentru primirea turiştilor. La rândul ei, destinaţia turistică a dat naştere unui nou tip complet nou de aşezări urbane, respectiv staţiuni balneare, de odihnă şi de interes turistic.

            Staţiunile balneare se află în principalele zone naturale ale teritoriului României, îndeosebi Arcul Caspatic şi litoralul Mării Negre, zonele de câmpie, de deal şi în zonele sub-carpatice, majoritatea fiind de importanţă locală. Zona Carpaţilor Orientali, prin bogăţia izvoarelor de ape minerale descoperite acolo, este zona unde au apărut primele staţiuni balneare. Se estimează că în această zonă există 1500 izvoare minerale, a căror compoziţie chimică este foarte variată; acest lucru şi faptul că pot fi captate uşor explică apariţia şi dezvoltarea timpurie a acestor staţiuni balneare. Utilizarea în scopuri terapeutice a apelor minerale din Carpaţii Orientali începe odată cu secolul al XVI-lea. Atunci, medicul Bucello recomandă domnitorului Transilvaniei o cură cu apă minerală provenită din izvoarele de la Borsec. Majoritatea izvoarelor de ape minerale, exploatate şi în prezent în aceste staţiuni balneare, au fost depistate în prima parte al secolului al XIX-lea.

            Relieful variat al ţării noastre a facilitat existenţa a numeroşi factori naturali de cură care au dus la apariţia unui număr foarte mare de staţiuni balneo-climaterice, unele de interes naţional, altele de interes regional şi local. Principalul factor care a dus la dezvoltarea turismului balneo-climateric este dat de numărul mare de izvoare de ape minerale din ţară. Calităţile curative ale acestor ape sunt renumite în toată Europa încă din trecut fiind deasemeni foarte apreciate şi în zilele noastre. Cea mai veche staţiune balneo-climaterică de la noi, Băile Herculane, a fost atestată documentar încă de pe vremea ocupaţiei romane. Din numărul mare de staţiuni ce sunt răspândite uniform pe tot cuprinsul României cele mai cunoscute şi dezvoltate din punct de vedere turistic, dar mai ales din punct de vedere al factorilor naturali de cură, sunt Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Covasna, Sovata, Vatra Dornei, Slănic Moldova.

            Astăzi, zonele turistice şi staţiunile balneare renumite dispun de complexe balneo-climaterice vaste. Merită amintite staţiunile balneare din partea de nord a Carpaţilor Orientali: Ocna Sibiului, Vatra Dornei, Sangeorz Băi, Borsa, Durău.

            Staţiunile balneare din trecătoarea Bilbor – Ciuc, zona cea mai importantă din punct de vedere balneo-climateric din Carpaţii Orientali, cu renumitele ape aminerale carbonatate de la Borsec, Băile Tuşnad, Covasna, Lacu Roşu.

            Pe Valea Trotuşului se găseşte staţiunea balneară Slănic Moldova, considerată „Perla Moldovei”, precum şi localitatea Târgu Ocna ş.a.

            La poalele munţilor Ciucaş se află staţiunile Cheia, Slănic Prahova, Sovata (depresiunea Braşovului).

            Staţiuni balneare de importanţă naţională sunt şi Călimăneşti – Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora, Voineasa de pe şi din apropierea Văii Oltului, sau Băile Herculane, aflate în partea de vest a Munţilor Mehedinţi, staţiune de ape termale cunoscute de pe vremea romanilor.

            Staţiunile balneare din Carpaţii Occidentali bogate în izvoare minerale cu proprietăţi terapeutice sunt: Georgiu – Băi, Moneasa, Stâna de Vale.

            Staţiuni balneare situate în zona Sub – Carpaţilor sau în zonele de câmpie şi deal sunt foarte numeroase şi sunt foarte aproape de oraş. Un astfel de exemplu este cel al staţiunilor Băile Felix şi Băile 1 Mai din apropiere de Oradea, Lacu Sărat din preajma oraşului Brăila, Amara de lângă Slobozia.

           

          Factori terapeutici

            Marea diversitate de factori naturali terapeutici pot fi utilizaţi în tratarea celor mai diverse, la indicaţiile medicilor specializaţi, în funcţie de calităţile lor terapeutice şi de bazele de tratament exigente în staţiuni. Factori principali de cura din staţiunile balneo-climaterice sunt apele minerale (oligometalice, alcaline, clorurate-sodice, iodurate, sulfatate, arsenicale, feruginoase, sulfuroase, carbogazoase), apele termale, nămolurile terapeutice, lacurile cu apă sărată, salinele terapeutice şi gazele naturale.

            Staţiuni cu ape minerale alcaline: Slănic Moldova, Tinca, Malnas, Miercurea Ciuc, Bixad.

            Staţiuni cu ape alcalino – teroase, teroase (mixte, bicarbonate): Slănic Moldova, Sângiorz Băi, Vatra Dornei, Băile Homorod, Băile Calacea, Lipova, Harghita Băi, Vâlcele, Biborţeni, Bixad, Calan, Costeşti – Vâlcea, Corund, Leghia, Remetea, Strunga, Sugas.

            Staţiuni cu lacuri cu apă sărată: Amara, Bazna, Ocna Sibiului, Sovata, Balta Albă, Lacul Sărat.

            Staţiuni cu ape minerale sărate din bazinele subterane: Băile Băltăteşti, Băile Govora, Sărata Monteoru, Săcelu, Soveja, Slănic Moldova, Ocna Mureş, Ocna Sugatog, Sângiorgiu de Mureş, Băile Cotitiui, Târgu Ocna, Băile Cojocna, Băile Homorod, Ocna Dejului, Ocnele Mari, Prajd, Slănic Prahova, Telega, Turda.

            Staţiuni cu ape minerale hipotone, izotone, hipertone (pentru cură internă): Călimăneşti – Căciulata, Băile Olăneşti, Sângiorz – Băi, Slănic Moldova, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Buziaş, Covasna, Săcelu, Sărata Monteoru, Băltăteşti, Târgu Ocna, Bixad, Câineni, Carei.

            Staţiuni cu ape minerale iodurate complexe (pentru cură internă): Băile Olăneşti, Călimăneşti – Căciulata, Carei.

            Staţiuni cu ape minerale iodurate sărate (pentru cură externă): Băile Govora, Bazna, Băltăteşti, Săcelu, Sărata Monteoru, Potcoava, Praid.

            Staţiuni cu ape sulfurate, feruginoase, arsenicale: Băile tuşnad, Buziaş, Vatra Dornei, Balvanyos, Lipova, Malnaş Băi, Miercurea Ciuc, Băile Homorod, Băile Ozunca, Remetea, Stâna de Vale, Tămâseu, Vâlcele.

            Staţiuni cu ape sulfuroase: Călimâneşt – Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora, Băile Herculane, Pucioasa, Nicolina – Iaşi, Mangalia.

            Staţiuni cu ape minerale carbogazoase: Borsec, Buziaş, Covasna Băi, Băile tuşnad, Vatra Dornei, Lipova.

            Staţiuni cu ape minerale oligometalice: Călimăneşti – Căciulata, Slănic – Moldova, Sinaia, Băile Olăneşti.

            Staţiuni cu ape minerale radioactive: Băile Felix, Băile Herculane, Sângiorz Băi.

            Staţiuni cu gaze naturale terapeutice: Covasna Băi, Balvanyos, Lugos Băi, Tuşnad Băi, Sângiorz Băi, Miercurea Ciuc, Borsec.

            Staţiuni cu nămol terapeutic: Vatra Dornei, Borsec, Someseni, Băile Felix, 1 Mai (nămol de turba), Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol (nămoluri sapropelice de liman), Amara, Lacu Sărat, Sovata, Bazna (nămoluri sapropelice de apă sărată continentale), Băile Govora, Geoagiu Băi (nămoluri minerale).

            Staţiuni cu saline terapeutice: Slănic Prahova, Praid, Târgu Ocna, Cacica, Ocna Dejului.

Biletele pentru tratament balnear şi odihnă acordate prin asigurările de sănătate

	u.m	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009
Total bilete	mii	386,7	390,1	345,8	321,7	321,2	313,8	325,4	286,4
Tratament balnear	mii	330,0	334,8	291,7	276,3	272,7	261,8	250,8	214,9
Odihnă	mii	56,7	55,3	54,1	45,4	48,5	52,0	74,6	71,5
Cheltuieli efectuate pentru tratament şi odihnă	mii lei	185934,3	220044,2	212860,0	242130,5	265062,3	314729,0	315977,1	345232,3

Sursa: Anuarul Statistic 2010

                Numărul de bilete pentru tratamentul balnear şi de odihnă acordate prin asigurările sociale şi a cheltuielilor aferente acestora pentru perioada 2002 – 2009, suportate de către stat şi/sau sindicate. După cum se observă numărul turiştilor este în scădere iar cheltuielile din ce în ce mai mari.

Structura

- procente % -

	U.M.	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009
Total bilete	mii	100.0	100,87	88,64	93,03	99,84	97,69	103,69	88,01
Tratament balnear	mii	100,0	101,45	87,12	94,72	98,69	96,00	95,79	85,68
Odihnă	mii	100,0	97,53	97,83	83,91	106,82	107,21	143,46	95,84
Cheltuieli efectuate pentru tratament şi odihnă	mii lei	100,0	118,34	96,73	113,75	109,47	118,73	100,39	109,25

           

            În cazul numărului de bilete se observă o lansare profitabilă în primii ani,urmând apoi o scădere vizibilă,ajungând in anul 2009 la un procent destul de scăzut faţă de etapa iniţială.Acelaşi ritm al evoluţiei cunoaşte şi tratamentul balnear.Odihna şi cheltuielile efectuate pentru tratament şi odihnă îşi menţin constant vanzările biletelor ceea ce reprezintă o importanţa mai mare acordata acestor servicii.

Dinamica

	U.M.	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009
Total bilete	mii	480,82	564,07	615,55	752,65	825,22	1002,96	-	-
Tratament balnear	mii	563,43	657,24	729,72	876,33	971,99	1202,17	-	-
Odihnă	mii	3279,26	3979,09	3934,56	5333,27	5465,20	6052,48	-	-
Cheltuieli efectuate pentru tratament şi odihnă	mii lei	185934,3	220044,2	212860,0	242130,5	265062,3	314729,0	-	-

În urma datelor prelucrate se observă cu precadere o deosebită vânzare a biletelor pentru odihnă ceea ce evidenţiază importanţa acestor servicii acordate. Biletele pentru tratament balnear sunt în scădere faţă de celelalte, vânzarea lor fiind mai mică şi menţinându-se în acelaşi ritm pe parcursul perioadei 2002-2009.

Biletele pentru tratament balnear acordate prin asigurările de stat pe staţiunile balneare

Localitatea	Judeţul	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009
Total		330030	334817	291699	276342	272653	261786	250786	214901
Amara	Ialomiţa	10804	12511	13062	11860	13246	14869	13941	12187
Bala	Mehedinţi	2448	2521	2261	2288	2662	3132	3086	3221
Bazna	Sibiu	1209	1292	1188	1174	1083	1062	911	878
Băltăteşti	Neamţ	2820	4019	4328	4001	3769	3687	3150	3170
Bizuşa	Sălaj	995	1018	883	1174	1211	1383	1384	1247
Bughea	Argeş	-	187	287	120	115	80	49	-
Buşteni	Prahova	404	649	365	374	351	379	277	226
Buziaş	Timiş	8145	7993	7885	7250	7932	7866	7525	6290
Căciulata	Vâlcea	22158	22662	20901	20429	19111	18400	17894	16281
Covasna	Covasna	20282	21308	21406	21820	20224	19777	20094	18723
Calacea	Timiş	1373	889	683	616	719	799	629	547
Eforie Nord	Constanţa	15420	16982	8656	8581	7535	7187	7223	6452
Eforie Sud	Constanţa	-	329	-	173	317	245	-	199
Felix	Bihor	31023	31783	26799	25797	25302	22353	21933	19035
Geoagiu	Harghita	6737	7011	6404	5790	6136	7295	7183	6776
Govora	Vâlcea	12828	12524	9336	9266	8220	7358	6377	5788
Herculane	Caraş – Severin	41280	41595	33250	26377	28955	25200	23160	14331
Lacul Sărat	Brăila	7963	8217	7885	7959	8067	8188	8107	7415
1 Mai	Bihor	7492	7730	6953	6993	7914	8566	8389	7512
Mangalia	Constanţa	6118	5292	5893	7344	4621	5279	5142	3803
Moneasa	Arad	4518	4898	4594	4282	4493	5293	5560	5278
Neptun	Constanţa	-	-	-	297	312	439	412	420
Nicolina	Iaşi	3075	3018	2866	2855	2688	2799	2832	2537
Ocna Şugatag	Maramureş	2962	2925	2923	2324	2192	2075	1839	1631
Olăneşti	Vâlcea	19832	20578	19474	19665	19086	15157	16395	13335
Oneşti	Bacău	-	-	480	412	743	558	329	-
Predeal	Braşov	5442	4061	1955	1489	1435	1470	1257	930
Pucioasa	Dâmboviţa	5428	5572	5533	5628	5619	5794	5764	5256
Saturn	Constanţa	10932	11061	11114	9035	8570	7307	7121	6223
Săcelu	Gorj	-	-	-	-	234	-	-	-
Sărata Monteoru	Buzău	3047	3374	2675	2830	3113	3290	3170	3420
Sângeorz - Băi	Bistriţa-Năsăud	11319	11518	8017	9334	9522	9198	7095	4905
Sinaia	Prahova	2061	2450	3063	2464	2014	2066	1964	1629
Slănic Moldova	Bacău	6450	7660	6097	4944	5223	4526	4345	3316
Slănic Prahova	Prahova	6873	6389	4543	3919	3718	3726	3430	3016
Sovata	Mureş	7954	6521	7195	7303	7595	7090	6880	7110
Soveja	Vrancea	1069	1142	813	297	125	-	-	-
Stâna de Valea	Bihor	-	-	178	295	184	180	186	158
Tinca	Bihor	2125	1800	1711	1439	1254	1223	1236	1088
Târgu Ocna	Bacău	6418	5773	3138	2375	2007	2017	1917	1268
Techirghiol	Constanţa	6766	5712	6489	6844	6225	6539	6009	4943
Turda	Cluj	1559	1566	1400	1480	1410	1414	1381	1137
Tuşnad	Harghita	7985	7218	7344	7534	7357	6767	5727	5610
Vatra Dornei	Suceava	12088	12646	9873	8493	8922	8593	8564	7806
Voineasa	Vâlcea	2628	2417	1799	1418	1122	1150	919	804

            Regiunile cu cei mai mulţi turişti au fost Olăneşti, Sovata, Lacu Sărat ceea ce reprezintă o bună condiţionare a serviciilor oferite şi interes faţă de cerinţele consumatorilor. S-a menţinut constant numărul turiştilor pe perioada avută în vedere, motiv pentru care serviciile sunt de calitate şi clienţii sunt mulţumiţi.

Structura

- Procente % -

Localitatea	Judeţul	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009
Total		100	101,45	87,12	94,73	98,66	96,01	95,79	85,69
Bughea	Argeş	-	100	153,47	41,81	95,83	69,56	61,25	-
Moneasa	Arad	100	108,41	93,79	93,20	104,92	117,80	105,04	94,92
Oneşti	Bacău	-	-	100	85,83	180,33	75,10	58,96	-
Târgu Ocna	Bacău	100	89,95	54,35	75,58	84,50	100,49	95,04	66,14
Slănic Moldova	Bacău	100	118,75	79,59	81,75	105,64	86,65	92,05	87,93
1 Mai	Bihor	100	103,17	89,94	100,57	113,17	108,23	97,93	89,57
Felix	Bihor	100	102,44	287	120	115	80	98,12	86,78
Stâna de Vale	Bihor	-	-	100	165,73	62,37	97,82	103,33	84,94
Tinca	Bihor	100	84,70	95,05	84,10	87,14	97,52	101,06	88,02
Predeal	Braşov	100	74,62	48,14	76,16	96,37	102,43	85,51	73,98
Lacu Sărat	Brăila	100	103,18	95,95	100,93	101,35	101,49	99,01	91,46
Sângeorz-Băi	Bistriţa-Năsăud	100	101,75	69,60	116,42	102,01	96,59	77,13	68,13
Sărata Monteoru	Buzău	100	110,73	79,28	105,79	110,00	105,68	96,35	107,88
Herculane	Caraş-Severin	100	100,76	79,93	79,32	109,77	87,03	91,90	61,87
Eforie Nord	Constanţa	100	110,12	50,97	99,13	87,81	95,38	100,50	89,32
Eforie Sud	Constanţa	-	100	-	52,58	183,23	77,28	-	100,00
Mangalia	Constanţa	100	86,49	111,35	124,62	62,92	114,23	97,40	73,95
Neptun	Constanţa	-	-	-	100	105,05	140,70	93,84	101,94
Teghirghiol	Constanţa	100	84,42	113,60	105,47	90,95	105,04	91,84	82,25
Saturn	Constanţa	100	101,18	100,47	81,29	94,85	85,26	97,45	87,38
Covasna	Covasna	100	105,05	100,45	101,93	92,68	97,78	101,60	93,17
Turda	Cluj	100	100,44	89,39	105,71	95,27	100,28	97,66	82,33
Pucioasa	Dâmboviţa	100	102,65	99,30	101,71	99,84	103,11	99,48	91,18
Săcelu	Gorj	-	-	-	-	100	-	-	-
Geoagiu	Harghita	100	104,06	91,34	90,41	105,97	118,88	98,46	94,33
Tuşnad	Harghita	100	90,39	101,74	102,70	97,65	91,38	84,63	97,95
Amara	Ialomiţa	100	115,79	104,40	90,79	111,68	112,25	93,75	87,41
Nicolina	Iaşi	100	98,14	94,96	99,61	94,15	104,25	101,17	89,58
Ocna Şugatag	Maramureş	100	98,75	99,93	79,50	94,32	94,66	88,20	88,68
Bala	Mehedinţi	100	102,92	89,68	101,19	116,34	117,65	98,53	104,37
Sovata	Mureş	100	81,98	110,33	101,50	103,99	93,35	97,03	103,34
Băltăteşti	Neamţ	100	142,51	107,68	92,44	94,20	97,82	85,43	68,88
Buşteni	Prahova	100	160,64	56,24	102,46	93,85	107,97	73,08	81,58
Sinaia	Prahova	100	118,87	125,02	80,44	81,73	102,58	95,06	82,94
Bizuşa	Sălaj	100	102,31	86,73	132,95	103,15	114,20	100,07	90,10
Bazna	Sibiu	100	106,86	91,95	98,82	92,24	98,06	85,78	96,37
Vatra Dornei	Suceava	100	104,61	78,07	86,02	105,05	96,31	99,66	91,14
Buziaş	Timiş	100	98,13	98,64	91,94	109,40	99,16	95,66	83,58
Calacea	Timiş	100	64,74	76,82	90,19	116,72	111,12	78,72	86,96
Govora	Vâlcea	100	97,63	74,54	99,25	88,71	89,51	86,66	90,76
Olăneşti	Vâlcea	100	103,76	94,63	100,98	97,05	79,41	108,16	81,33
Voineasa	Vâlcea	100	91,97	74,43	78,82	79,12	102,49	79,91	87,48
Soveja	Vrancea	100	106,82	71.19	36.53	42.08	-	-	-

          Notă metodologică

            România deţine o diversitate de resurse naturale ce compune o parte importantă din produsul turistic, fiind incluse litoralul Mării Negre cu o întindere de 245 kilometri de la Delta Dunării până la graniţa cu Bulgaria şi prezintă întinderi mari de plajă cu staţiuni turistice şi porturi importante, aici fiind aproape jumătate din numărul de locuri de cazare din ţară, Dunărea şi râurile, Carpaţii şi alte lanţuri montane şi Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării, existând 13 Parcuri Naturale şi 13 Rezervaţii Naturale ce acoperă 7% din suprafaţa ţării.

            Existând o mare diversitate cu specii de floră şi faună unice în Europa, România acea cea mai bogată varietate de specii de mamifere mari din Europa şi este un culoar major pentru migraţia păsărilor.

            Infrastructura, în majoritatea staţiunilor balneare, atât în cele care aparţin de stat cât şi în cele cu capital privat, este în cea mai mare parte în stare extrem de precară. Importanţa clientelei asistate şi nivelul sumei forfetare de suportare a cheltuielilor acesteia le permite, în cel mai bun caz, structurilor balneare să-şi acopere cheltuielile de funcţionare. O parte a structurilor este pur şi simplu irecuperabilă. Intervenţia statului în ceea ce concernă infrastructurile a lipsit. Oraşele care adăpostesc staţiunile sunt adesea într-o stare avansare de degradare: faţadele, căile de circulaţie, parcările şi spaţiile verzi nu sunt la standardele unei staţiuni turistice. Marea majoritate a spaţiilor de cazare este de două stele sau mai puţin. Există o supraofertă de cazare din punct de vedere cantitativ şi lipsă de cazare din punct de vedere cantitativ.

            Oferta disponibilă este de calitate inegală şi eterogenă: Ministerul Sănătăţii păstrând la Techirghiol, un vast sanatoriu cu un patrimoniu funciar important şi un know-how în domeniul nămolului, precum şi cele două baze de tratament de la Mangalia, care se pot specializa pe talasoterapie; CNPAS are propriile sale centre, baze de tratament şi structuri de cazare unde sunt trimişi pensionarii cu bilete; sindicatele au numeroase hoteluri şi baze de tratament, multe dintre ele aflate în stare de degradare; operatori precum SIF Transilvania sau Danubius posedă hoteluri şi baze de tratament care se situează deasupra nivelului mediu; câţiva operatori/investitori provaţi exploatează hoteluri cu baze de tratament sau centre spa de bună calitate; investitorii aşteaptă o strategie precisă şi îmbunătăţire a infrastructurilor şi a imaginii României.

            Mai există un know-how şi o faimă în tratamentul anti-îmbătrânire, chiar dacă cercetarea medicală pare în general să se fi oprit şi sectorul balnear nu mai motivează medicii tineri. Fiind puţin specializate pe anumite tratamente, staţiunile balneare au o poziţionare mai globală şi mai completă decât ţările unde există principiul specializării.

            Românii având cultura balnearului, apărând din: o abordare de tip wellness şi sănătate legată de o tradiţie istorică importantă; un drept dobândit pentru pensionari şi membrii sindicate-lor, care sunt „vacanţe” plătite cu ajutorul biletelor compensate: este o politică socială şi ne putem întreba cât timp va mai putea dura ea; clientei curelor scurte libere (cure de o durată între 3 şi 10 zile şi nesubvenţionate), îi este din ce în ce mai greu să trăiască cu clientela persoanelor în vârstă şi cea socială în baze de tratament şi structuri de cazare învechite şi cun confort scăzut; termenii „sanatoriu, bază de tratament, cură” au o conotaţie negativă pe plan internaţional şi folosirea lor ar trebui evitată.

            Experienţele altor ţări au pus în evidenţă orientările pieţelor sectorului balnear şi modul în care produsele s-au adaptat acestei evoluţii a cererii. Turismul balnear social este în declin peste tot şi sistemele de asigurări sociale încearcă să se dezangajeze. Bugetul mediu alocat de casele europene de sănătate şi pentru tratamente de prevenire a bolilor, continuă să crească, ceea ce se traduce prin dezvoltarea curelor scurte libere (cure de o durată între 3 şi 10 zile şi nesubvenţiona-te). Nivelul aşteptărilor persoanelor care urmează cure cu ape termale rămâne constant iar sectorul balnear trece printr-o perioadă de schimbări profunde. Oferta turismului de sănătate trebuie să se îmbogăţească prin adăugarea componentei de wellness. Indicaţiile terapeutice ale curelor balneare se limitează din ce în ce mai mult la reumatologie, iar formele de medicină uşoară, curele ce vizează obezitatea, antitabagismul, recuperarea post-natală, merg bine, fiind cure scurte şi libere, de cele mai multe ori. Recuperarea în formă/Spa şine de domeniul privatului şi se dezvoltă peste tot, atât în cadrul hidroterapiei cât şi al talasoterapiei, fiind un produs de lux şi este legată de o linie de produse cosmetice şi/sau îmbuteliate.

            Oraşele balneare cu un un important patrimoniu istoric construit şi care folosesc apa ca atracţie ludică şi pentru repunerea în formă devin un fel de staţiuni de litoral interne, precum Amnéville în Franţa, Baden-Baden, Karlovy-Vary, Badgastein sau Abano Terme. Turismul balnear competitiv se practică în staţiuni vii, cu patrimoniu, cu o abordare medicalizată: este conceptul de „oraşe termale”. Europa Centrală şi de Est având o adevărată cultură în acest dome-niu, este cazul, spre exemplu, în Rusia, Ungaria sau Republica Cehă, curele sunt medicalizate şi staţiunile sunt „polivalente”, tehnicile utilizate fiind băile, tratamentele cu nămol şi curele în saline, fiind acordată o atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi dezvoltării de noi tratamente.

            Centrele termale cu caracter ludic care s-au dezvoltat în staţiunile balneare nu sunt o soluţie durabilă, deoarece clientela este adesea incompatibilă. Diversificarea dimensiunii curative prin adăugarea unei dimensiuni recreative este de obicei un eşec. Echipamentele termale cu caracter ludic (aquaparcurile etc.) trebuie să facă obiectul unor studii de piaţă serioase şi să aibă dimensiunile adecvate. Aceste echipamente permit ameliorarea ofertei turistice pentru staţiunile deja cunoscute şi cu potenţial turistic, fie că sunt incluse în centre termale/baze de tratament, fie că sunt independente de acestea.

            Puţine staţiuni balneare au reuşit să atragă clientela din străinătate. Turismul balnear este un turism naţional şi de proximitate. Când este vorba de sănătate, ne place să fim la noi acasă. Acest lucru este adevărat în cazul talasoterapiei, care se dezvoltă în Tunisia şi Maroc pentru o clientelă franceză.

            7 din 8 nopţi de cazare sunt plătite de către stat prin sistemul de subvenţionare de bilete. Tratamentele oferite prin practici tradiţionale se efectuează de cele mai multe ori cu echipament foarte vechi, care nu se află la înălţimea exigenţelor clienţilor care le plătesc. Sunt câteva exemple de proprietăţi particulare în staţiuni balneare care îşi modernizează şi extind oferta de facilităţi şi produse pentru a satisface aşteptările pieţei.

            O treime din izvoarele naturale din Europa sunt localizate în România. Existând 117 localităţi cu diferiţi factori terapeutici – apă, nămol, gaze etc. – ce reprezintă baza de resurse pentru numeroase staţiuni din ţară, 29 de staţiuni desemnate ca staţiuni de importanţă naţională şi alte 32 de importanţă locală, reprezentând o resursă majoră pentru turismul de odihnă, tratament şi pentru tratamente medicale.

            Reţeaua de drumuri este extinsă dar sub standardele europene, proiectele de îmbunătăţire a infrastructurii ar trebui să rezolve această deficienţă cât mai repede. Reţeaua de căi ferate este una din cele mai ample din Europa dar mare parte din materialul rulant necesită modernizări şi este necesară electrificarea mai multor căi ferate. Există o reţea extinsă de aeroporturi regionale, multe dintre acestea oferind curse internaţionale regulate precum şi curse charter, Bucureştiul având două aeroporturi cu conexiuni directe şi curse regulate către majoritatea capitalelor europene şi regionale, făcându-se simţită o creştere a traficului de vase de croazieră pe Dunăre şi opriri ale vaselor maritime de croazieră pentru vizitarea porturilor de la Marea Neagră.

            Realizarea unei baze de date la nivel naţional a produselor, unităţilor, evenimentelor şi serviciilor atât în industria turistică, cât şi în ceea ce priveşte accesul publicului; extinderea paginii de turism naţional, aceasta reprezentând un instrument major de promovare, informare şi efectuarea rezervărilor; încurajarea autorităţilor municipale, judeţene şi regionale în dezvoltarea planurilor integrate de dezvoltare a turismului, inclusiv  a tuturor elementelor de infrastructură pentru a evita dezvoltarea lipsită de coordonare; dezvoltarea staţiunilor balneare din România pentru a asigura gama de tratamente, centr şi servicii necesare pentru un număr de clienţi într-o rapidă creştere.

            Segmentele de piaţă sunt analizate în moduri foarte diferite, chiar dacă fac apel la elementele comune: apa, îngrijiri mai mult sau mai puţin medicalizate, personal bine pregătit.

            Diferitele produse/pieţe ale turismului de sănătate în ordinea crescătoare a medicalizării sunt:

1)                  Turismul medical cuprinde acte medicale sau chirurgicale efectuate în instituţii specializate şi pentru care clienţii sunt motivaţi de preţuri mai avantajoase decât în ţara lor şi/sau de tehnici care nu sunt autorizate la ei, fiind vorba de aspectul curativ.

            Regimurile de asigurări sociale din Europa sunt din ce în ce mai selective în rambursarea îngrijirilor şi adevăratul avantaj concurenţial al României ar fi raportul calitate/preţ competitiv. Acest lucru necesită structuri de înalt nivel din sfera privată.

2)                  Segmentul balnear foloseşte o apă naturală care provine din pânze freatice sau surse naturale şi ale cărei proprietăţi curative sunt recunoscute (efecte chimice, termice şi mecanice), practicat într-un mediu natural adecvat, asociindu-se patrimoniului oraşelor termale, „luxului de altădată”, cu vecinătatea unui cazinou, a unor hoteluri rafinate. Turismul balnear are o imagine învechită, de cure lungi pentru pensionari, de prestaţii „sociale”, localitatea turistică fiind purtătoare de imagine, mediul urban trebuie să fie foarte bine îngrijit. Regenerarea urbană aflându-se în centrul problematicii pentru recrearea identităţii teritoriului. Ca activitate medicalizată, segmentul balnear trebuie să respecte reglementările sanitare, în mod necesar stricte, cu privire la apele termale (protecţia izvoarelor de apă minerală, autorizaţii administrative pentru exploatarea apelor, respectul calităţii bacteriologice a apelor şi a altor produse balneare, cum sunt nămolurile) şi cu privire la tratamentele balneare (din punct de vedere al procedurilor şi funcţionării). Fiind mai mult sau mai puţin subvenţionat de regimurile de asigurări medicale, tarifele sunt controlate, tratamentele balneare sunt din ce în ce mai mult considerate ca tratamente preventive.

La nivel mondial, turismul balnear este predominant european. În prezent, numărul persoanelor care urmează cure balneare este estimat la 10 milioane la nivel mondial.

            Acestea sunt distribuite în câteva ţări:

-        Germania: 6 milioane, dintre care 250.000 de străini;

-        Italia: 1,8 milioane, dintre care 380.000 de străini;

-        Franţa: 500.000, foarte puţine dintre ele fiind străine;

-        Spania: 200.000;

-        La ora actuală, alte câteva ţări depun eforturi susţinute pentru a dezvolta acest sector şi pentru a-şi schimba imaginea: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia.

3)                    Talasoterapia foloseşte apa de mare, ale căror proprietăţi curative sunt recunoscute (efectele chimice şi mecanice), fiind practicată pe malul mării, într-un mediu climatic tonic, neavând nevoie de prescripţie medicală, dar poziţionându-se pe oferta cu caracter medical. La nivel mondial, numărul persoanelor care urmează cure de telesoterapie s-a înmulţit în ultimii zece ani de zece ori. Franţa rămâne liderul mondial pe acest segment de piaţă, cu 350.000 de persoane în 2007 şi o cifră de afaceri de 370 de milioane de euro. Modelul francez exportându-se în special în bazinul mediteranean, unde centrele de talasoterapie se dezvoltă din ce în ce mai mult. Litoralul Mării Negre nu are nici un echipament de acest fel, iar dezvoltarea unui centru de talasoterapie necesită o apă de mare foarte pură, un operator de nivel internaţional şi o accesibilitate uşoară.

4)                  Hidroterapia propune îngrijiri asemănătoare celor propuse de talasoterapie, dar folosind apa de la robinet sau apele de la izvor ale căror proprietăţi sunt limitate la efectele mecanice sau termice, putând fi practicată oriunde. Hidroterapia nu este încă bine poziţionată pe piaţă, fiind mai recentă, dar mizează pe imaginea de wellness şi de repunere în formă legată de apă.

5)                  Oferta de wellness sau apă ţine de sectorul de wellness, destindere, prevenţie, adică ceea ce nu face obiectul prescripţiei medicale şi nu dă dreptul la rambursare de către asigurările de sănătate, fiind vorba de echipamente în hoteluri. La nivel mondial numărul persoanelor care au frecventat un centru spa în cursul anului este estimat la 100 de milioane. Activitatea spa-urilor reprezintă 173 de miliarde de euro la nivel mondial în 2007, dintre care 41 de miliarde generate direct de activitatea spa-urilor şi 132 de miliarde generate din hotelărie şi structurile de cazare asociate. Activitatea spa-urilor reprezintă 1,2 milioane de locuri de muncă directe în lume. SUA este pe primul loc pe această piaţă, cu o cifră de afaceri de 8 miliarde de euro în 2007, urmată de Japonia (3,9 miliarde de euro), Germania (2,6 miliarde de euro) şi Franţa (1,5 miliarde de euro).

            Acest sector se va putea dezvolta în România în hoteluri de afaceri şi de agrement cu spa-uri mici, dar există posibilitatea instalării unor echipamente mult mai ambiţioase, de exemplu în apropiere de Bucureşti (Snagov) şi în viitoarea reţea de „oraşe termale”.

6)                Sejurul sportiv şi fitness-ul ţin de un univers activ şi tânăr, preponderent masculin.

           Un produs este în acelaşi timp: un Know-how, o resursă naturală, o bază de tratament, locuri de cazare, un mediu care să permită petrecerea a 10 până la 18 zile fără a ne plictisi. Produsele balneare naţionale se situază în zona intermediară dintre componenta de sănătate şi cea de agrement, în domeniul prevenţiei medicalizate, dar fac parte şi din segmentul produselor de vacanţă, adresându-se clientelei sociale.

          Poziţia staţiunilor nu este rigidă, putând evalua spre poziţionări diferite şi în aceasta constă în strategia statului, în asistenţa oferită în cadrul acestor evoluţii.

           Bazele cu misiune/poziţionare prin excelenţă pentru piaţa locală şi cea locală, care nu-şi pot continua activitatea fără subvenţii publice şi posibilitatea continuării activităţii lor din cauza crizei actuale şi numărul biletelor compensate este redus. Centrele „medicalizate” care pot intra pe pieţele internaţionale, pentru că deţine un adevărat specific medical şi/sau sunt situate într-o regiune cu un potenţial turistic important, putând să dezvolte aspectele industriale (îmbuteliere şi linii de produse farmaceutice). Bazele situate în zonele unde cererea turistică poate fi mare, dar numai pentru piaţa internă regională sau locală. Centrele situate în zone axate pe turismul internaţional, care s-ar putea transforma în staţiuni de wellness, segmentul balnear nu este decât o activitate printre altele şi prestaţiile trebuie să fie la un nivel calitativ ireproşabil.

           Este evident că România nu se poate poziţiona pe toate pieţele şi că trebuie să facăalegeri strategice în funcţie de starea ofertei sale (know-how şi starea staţiunii), de tendinţele cererii şi de mijloacele care trebuie mobilizate.

           Dacă se doreşte ţintirea unor clientele diferite, va trebui să fie dezvoltate sau renovate în aceeaşi zonă ecipamente distincte: pentru îngrijirile tradiţionale, pentru practicile de repunere în formă şi wellness (de la 150 la 300 de clienţi pe zi), pentru practicile ludice (centrele aqualudice înregistrează între 200 şi 1200 de intrări pe zi în funcţie de poziţionarea lor locală sau regională).

           Echiparea zonelor turistice ale României care primesc deja turişti români şi/sau străini, turismul balnear fiind una dintre dimensiunile turismului care poate îmbogăţi oferta acestor zone, având nevoie de un gir medical, dar trebuie integrat ca un produs printre altele în oferta globală a destinaţiei turistice. Poate fi vorba de o bază de tratament publică, într-o staţiune destinată turiştilor şi clientelei din zonele învecinate, sau de hoteluri cu propriul lor echipament de îngrijire, echipamentele ludice de hidroterapie numărându-se printre echipamentele cu care este dotată o staţiune, putând face parte şi centrele de talasoterapie de la malul mării. Un oraş termal trebuie să fie dotat cel puţin cu izvoare termale, cu un patrimoniu construit de calitate, un parc balnear, cu o grijă deosebită pentru mediul înconjurător (favorizarea mijloacelor de locomoţie nepoluante, evitarea deplasării cu maşina...), o animaţie constantă (cazino, evenimente culturale, congrese...) pentru o perioadă de funcţionare de cel puţin 6 luni. Conceptul de staţiuni „oraşe termale” implică dezvoltarea câtorva operaţii pilot prezentând o filieră în oraşele care au păstrat un patrimoniu construit de calitate.

            Pentru a veni în sprijinul refacerii staţiunilor balneare, trebuie luate următoarele măsuri:

Ø  cercetarea pe piaţa internă şi externă: a cererii de tratamente în staţiunile balneare tradiţionale; a aşteptărilor de pe de pe pieţele externe în ceea ce priveşte staţiunile balneare din punct de vedere al detaliilor facilităţilor, tratamentelor şi activităţilor; a canalelor de comunicare cu clienţii staţiunilor balneare

Ø  furnizarea către staţiunile balneare şi operatorii acestora a îndrumărilor şi informaţiilor rezultante, pentru a sprijini planificarea relansării, extinderii şi marketingului acestora

Ø  desfăşurarea campaniilor de marketing de către Organizaţia Naţională de Turism şi staţiunile balneare adresate segmentelor de piaţă identificate

Ø  împuternicirea autorităţilor locale pentru concesionarea distribuirii izvoarelor de apă, rezervelor de nămol, gaze şi alte resurse terapeutice naturale, pentru a asigura accesul echital în folosul comunităţii

Ø  întocmirea unor planuri de dezvoltare integrată a staţiunilor, cu accent pe restaurarea clădirilor de patrimoniu, ca o condiţie esenţială pentru solicitarea fondurilor

Ø  elaborarea reglementărilor locale de urbanism specifice staţiunilor balneare (protecţie sporită a zonelo protejate sanitar, reabilitarea patrimoniului arhitectural etc)

Ø  reflecţia asupra extinderii gamei de tratamente, fie prin introducerea unor terapii noi, vinoterapia de exemplu, fie prin dezvoltarea posibilităţilor de tratament alternativ, în special în ceea ce priveşte lupta anti-stress (centre de refacere psihologică, Ashman – centre de relaxare cu cursuri de yoga – etc)

Ø  organizarea funcţiei preventive a staţiunilor prin crearea centrelor sanitare de agrement şi de prevenţie destinate clientelei ţintă (după modelul „casei zahărului” pentru diabetici de la Bad Nauheim, Germania)

Ø  reflecţia asupra modalităţilor de creare a parteneriatului public – privat şi asupra posibilităţilor de atragere a investitorilor internaţionali. A deveni o destinaţie internaţională înseamnă şi a avea investitori şi operatori internaţionali

Ø  crearea unor branduri turistice sectoriale şi locale în conformitate cu strategia actuală de creare şi de promovare a brandului turistic naţional condusă de Ministerul Turismului

Ø  studiu de impact pentru a măsura efectele dezvoltării staţiunilor balneare regionale asupra ansamblului sectorului turistic regional.

            România trebuie să aleagă o poziţionare de marketing clară pentru sectorul său balnear şi să propună o ofertă care să corespundă unei cereri de produse pentru care poate să fie exemplară şi să se poată diferenţia.

            Bibliografie:

1. Anuarul statistic 2010


2. J. Benabdaltah, J. Tomatis - Detente Consultans - Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear – Faza 2 Noiembrie 2009


3. DRAFT România – Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007 – 2026 Concluzii principale


4. http://www.infoturism.ro/complexe-balneare/

http://blog.ropedia.ro/top-10-statiuni-balneare-din-romania/